”ORHEILAND” ÎN VIZITĂ LA CHIȘINĂU ȘI TARACLIA

”ORHEILAND” ÎN VIZITĂ LA CHIȘINĂU ȘI TARACLIA

Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, OrheiLand a pornit în excursie prin localitățile țării. Astfel, toți picii, dar și părinții, și bunicii din sectorul Râșcani al capitalei și din orașul Taraclia, au posibilitatea să mai prindă din frumoasă atmosferă a iernii la OrheiLand-ul instalat în cele două orașe.

Această surpriză a fost organizată de administrația parcului de distracții, care a decis să ofere în luna februarie magia iernii și celor care nu au avut posibilitatea să se deplaseze „la locul de baștină” a OrheiLandului – municipiul Orhei.

La inaugurare, vizitatorii au avut parte de concert și multă distracție oferită de mascotele din desene animate și atracții. Chiar din prima zi, vizitatorii au făcut rând la patinoarul gratuit, cu gheață artificială. Iar cei care au vrut să prindă emoțiile tari, au făcut prima rotație la carusel.

Vizitatorii sunt așteptați zilnic, în sectorul Râșcani al capitalei și în orașul Taraclia pentru a savura din distracția oferită de tobogane pentru săniuș, patinoar, carusele distractive, dar și cei mai populari eroi din desenele animate.

Iar una din cele mai frumoase tradiții ale OrheiLand este valabilă și în deplasare: intrarea și toate atracțiile sunt gratuite.

OrheiLand este cel mai mare centru cultural-distractiv din Republica Moldova – un proiect ambițios al primarului de Orhei Ilan Șor – inaugurat la 1 iunie, 2018. Parcul a fost inaugurat inițial ca centru de distracții de vară, devenind astfel cea mai mare atracție de sezon, cu peste jumătate de milion de vizitatori. Administrația a organizat însă și o adevărată magie a iernii, în preajma Revelionului, aici fiind amenajate distracții de sezon și organizat cel mai mare Târg de Crăciun din Republica Moldova.