”OrheiLand” se închide pentru vizitatori

”OrheiLand” se închide pentru vizitatori


Odată cu venirea sezonului rece al anului, cel mai mare parc de distracții din țară ”OrheiLand” își închide porțile pentru vizitatori. Și asta pentru că majoritatea atracțiilor sunt destinate sezonului estival.
Astfel, timp de mai bine de cinci luni, în cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, ”OrheiLand”, construit la inițiativa primarului de Orhei Ilan Șor, cu suportul Asociației Pentru Orhei și Fundația de binefacere ”Miron SHOR”, au fost organizate zeci de concerte, masterclass-uri, piese de teatru, show-uri cu parașutiști și un aviashow de excepție, care au adunat peste jumătate de milion de vizitatori din țară și de peste hotare.
Grație infrastructurii sale, ”OrheiLand” a devenit o adevărată insulă a fericirii pentru copiii din toată Moldova. Zecile de tobogane gonflabile și trambuline, liane și poduri suspendate au fost atracția picilor, dornici de aventură.
Lacul și plaja cu nisip alb au fost printre cele mai apreciate în acest sezon, inclusiv pentru că șezlongurile au fost gratuite, ca de altfel, toate distracțiile și infrastructura de la ”OrheiLand”.
Centrul cultural-familial „OrheiLand”, unul din cele mai grandioase proiecte ale primarului Ilan Șor din acest an, a fost inaugurat în data de 1 iunie, de Ziua Mondială a protecției copiilor și se distracții se întinde pe o suprafață de 20 de mii de metri pătrați. Capacitatea parcului este de 50 de mii de vizitatori.
Distracțiile gratuite și evenimentele cultural-artistice au adunat nu doar turiști din țară, dar și din zeci de țări ale lumii, cum ar fi România, Ucraina, Belarus, Rusia, Germania, Italia, și Statele Unite.
A fost nevoie de doar o lună și jumătate pentru ca în locul unei pustietăți să apară ”OrheiLand”. Lucrările s-au desfășurat zi și noapte, iar Ilan Șor a supravegheat personal șantierul de construcții pentru ca totul să corespundă cerințelor.