Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, OrheiLand, a găzduit sâmbătă, 1 iunie, un număr record de aproximativ 70 de mii de vizitatori, din toate colțurile țării, care s-au adunat pentru a marca deschiderea sezonului estival. Și în acest an, OrheiLand se anunță cea mai râvnită destinație internă de vară, mai ales că administrația și autoritățile locale de la Orhei au îmbunătățit infrastructura și au adus noi distracții, unele dintre care sunt unice nu doar în Republica Moldova, dar și în întreaga regiune.
Oamenii au început să vină la OrheiLand cu mult înainte de deschiderea oficială a evenimentului, mânați de curiozitate, dar și de dorința de a revedea minunatul parc de distracții
OrheiLand i-a întâmpinat cu bucurie pe primii vizitatori din acest an, cu un program de excepție, care a culminat cu un show unic. Infrastructura OrheiLand a fost îmbogățită cu noi distracții, atât pentru copii, cât și pentru maturi, care, cum promit organizatorii, îi va face pe oaspeți să revină în cel mai scurt timp.
Programul special deschiderii sezonului estival la OrheiLand a început cu o paradă a gigantelor păpuși toboșar. De asemenea, eroii îndrăgiți din desene animate au pregătit pentru copii și oaspeții OrheiLand un adevărat show-paradă și un flash-mob dansant.
Se Ziua Copiilor, OrheiLand a pregătit pentru micii săi vizitatori și tombole speciale cu premii de valoare, concerte, dar și o discotecă specială.
O adevărată orchestră simfonică a interpretat pe scena OrheiLand hituri moderne și, în premieră în Republica Moldova, a fost dirijată de un robot. De asemenea, pe scena OrheiLand au evoluat reprezentanții Republicii Moldova la Eurovision din ultimii ani.
Paleta de concerte și surprize a culminat cu un show magnific, unic în Republica Moldova – aproximativ o sută de drone de diferite culori, lansate în aer, au format diferite figuri în lumini multicolore, creând o priveliște deosebită care a putut fi observată de la mai mulți kilometri.
OrheiLand a pregătit însă un program special nu doar cu ocazia deschiderii sezonului estival, dar și surprize și distracții noi pe parcursul întregii veri. A fost amenajată și o nouă zonă acvatică cu două tobogane de apă, unul dintre care este destinat amatorilor de senzații tari. La fel, aici este amplasat și un bazin, iar plaja lacului a fost extinsă.
Pentru copii a fost amenajat un orășel special, cu o varietate largă de distracții și ocupații, cum ar fi o adevărată școală de meserii, în care cei mici vor avea posibilitatea de a profesa diferite îndeletniciri.
Totuși, atracția de bază a OrheiLand-ului din acest an este un roller coaster de tip american, produs în Italia. Chiar de la inaugurare acesta a fost cel mai „râvnit” de vizitatorii parcului. Roller coasterul este o premieră nu doar pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga regiune.
Amintim că OrheiLand a fost inaugurat la 1 iunie 2018, fiind unul din cele mai mari și mai populare proiecte ale fostului primar de Orhei, deputatul Ilan Șor, considerat „părintele” celui mai mare parc de distracții din Republica Moldova.
Centrul este dotat cu zeci de tobogane gonflabile, trambuline şi terenuri de joacă pentru copii. Tinerii și adulții se pot odihni în zonă verde şi la un teren de bowling, iar în centrul parcului există un havuz muzical. Intrarea și toate atracțiile din interiorul parcului sunt gratuite.