All posts by orheiland

Orhei – capitala dragostei! Mii de oameni au sărbătorit alături de Diskoteka Avaria și Gradusî

Mii de persoane din toată țara au venit în cel mai mare parc de distracții ”OrheiLand”, pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților. Oamenii au avut parte de un concert de excepţie. În scenă au urcat legendarii ”Discoteka Avaria” și trupa rusă ”Gradusî”.
La fel, îndrăgostiții au făcut fotografii cu statui vivante similare celor din Veneţia şi s-au relaxat într-o atmosferă de poveste.
Concertul nu a fost unica surpriză. Cu prilejul sărbătorii, organizatorii evenimentului au desfășurat și un concurs. Cuplurile care au făcut față provocărilor au fost premiate cu o plimbare cu limuzina şi o cină romantică într-un restaurant de lux. Iar restul participanților s-au ales cu cadouri.
Tot în cadrul evenimentului organizat la ”OrheiLand”, a fost prezentat în, premieră, primul serial filmat în Moldova ”Anchetatorul Gorciakova”.
În acest sens, oamenii au aflat că filmul va fi pus pe post în data de 21 februarie, în exclusivitate, doar la Televiziunea Centrală.
Totodată, actorii serialului au venit și cun un mesaj de felicitare pentru îndrăgostiții adunați la concert.
La evenimentul de la OrheiLand au fost prezente în jur de cinci mii de persoane.

Orhei – capitala dragostei. 14 februarie, mega concert cu „Gradusî” și „Discoteca Avaria”

Un concert incendiar, cu renumitele și îndrăgitele formații „Gradusî” și „Discoteca Avaria” va avea loc la 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, la Orhei. Organizatorii promit o seară de excepție și o atmosferă perfectă pentru toți îndrăgostiții, dar și pentru cei care vor veni să-și întâlnească jumătatea într-o zi specială.

Concertul va fi găzduit de cel mai mare centrul cultural și de distracții OrheiLand. Una din vedetele evenimentului vor fi îndrăgita formație pop „Gradusî”, care va amplifica sentimentele și amintirile frumoase ale celor prezenți cu renumitele sale piese ca «Режиссёр», «Время моё», «Бродяга». Iar incendiara „Discoteca Avaria” va încălzi atmosfera și va încinge spiritele și inimile îndrăgostiților.

Organizatorii evenimentului anunță cea mai tare petrecere pentru îndrăgostiți din acest an, care va transforma Orheiul în capitala Dragostei.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Televiziunea Centrală și Orhei TV.

”ORHEILAND” ÎN VIZITĂ LA CHIȘINĂU ȘI TARACLIA

Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, OrheiLand a pornit în excursie prin localitățile țării. Astfel, toți picii, dar și părinții, și bunicii din sectorul Râșcani al capitalei și din orașul Taraclia, au posibilitatea să mai prindă din frumoasă atmosferă a iernii la OrheiLand-ul instalat în cele două orașe.

Această surpriză a fost organizată de administrația parcului de distracții, care a decis să ofere în luna februarie magia iernii și celor care nu au avut posibilitatea să se deplaseze „la locul de baștină” a OrheiLandului – municipiul Orhei.

La inaugurare, vizitatorii au avut parte de concert și multă distracție oferită de mascotele din desene animate și atracții. Chiar din prima zi, vizitatorii au făcut rând la patinoarul gratuit, cu gheață artificială. Iar cei care au vrut să prindă emoțiile tari, au făcut prima rotație la carusel.

Vizitatorii sunt așteptați zilnic, în sectorul Râșcani al capitalei și în orașul Taraclia pentru a savura din distracția oferită de tobogane pentru săniuș, patinoar, carusele distractive, dar și cei mai populari eroi din desenele animate.

Iar una din cele mai frumoase tradiții ale OrheiLand este valabilă și în deplasare: intrarea și toate atracțiile sunt gratuite.

OrheiLand este cel mai mare centru cultural-distractiv din Republica Moldova – un proiect ambițios al primarului de Orhei Ilan Șor – inaugurat la 1 iunie, 2018. Parcul a fost inaugurat inițial ca centru de distracții de vară, devenind astfel cea mai mare atracție de sezon, cu peste jumătate de milion de vizitatori. Administrația a organizat însă și o adevărată magie a iernii, în preajma Revelionului, aici fiind amenajate distracții de sezon și organizat cel mai mare Târg de Crăciun din Republica Moldova.

Disneyland-ul moldovenesc, sau 7 motive să mergi în această iarnă la Orheiland

Un fotograf profesionist a avut nevoie la Orheiland de ajutorul pazei pentru ași convinge copilul să meargă acasă, după 4 ore de distracții și plimbare. Alexandru Kiriak a fotografiat Orheiland-ul de noapte de la înălțime, iar pozele ilustrează o atmosferă parcă desprinsă din povești.

Totuși, ce ar putea să facă părinții și copiii la Orheiland în mijlocul iernii ? Noi am găsit cel puțin 7 motive:

  1. OrheiLand găzduiește în această iarnă cel mai mare Târg de Crăciun al țării. Căsuța lui Moș Crăciun, decorată cu cele mai frumoase iluminații, tarabe cu tot felul de bunătăți la preţ redus, în spiritul celor mai frumoase târguri de Crăciun europene;
  2.  Și, apropo, este singurul Târg de Crăciun, probabil din toată Europa, care încă mai este deschis și primește vizitatori. Astfel, toți cei care își doresc să continue sărbătorile de iarnă o pot face fără griji la OrheiLand, unde vor fi întâmpinați cu plăcere. Târgul de Crăciun va fi deschis până la jumătatea lunii februarie. Mai este timp, dar nu lăsa pentru ultimul moment;
  3. Doar la OrheiLand poți viziona reprezentanții de circ gratuit. Zilnic, actorii bucură spectatorii cu câte două reprezentații, care durează o oră;
  4. O altă bijuterie a OrheiLandului este patinoarul de 800 de metri pătrați, fiind cel mai mare din țară.  Patinoarul este deschis zilnic, între orele 10.00 și 22.00, iar accesul este gratuit. La inaugurarea patinoarului a fost organizat și un show de excepție, prezentat de cei mai buni dansatori profesioniști pe gheață din Ucraina.
  5. Renumitele concerte de vară de la OrheiLand continuă și pe timp de iarnă. Vedeta parcului din această iarnă a fost renumitul interpret rus Stas Mihailov, care a adunat la inaugurarea Târgului de Crăciun zeci de mii de oameni. Zdob și Zdub, 3rei Sud-Est, Verka Serdiuchka, sunt doar o parte din vedetele care au încântat publicul la OrheiLand, iar organizatorii dau asigurări că surprizele abia încep;
  6. Bineînțeles, spiritul iernii este cel mai mult apreciat de copii. Iată de ce, administrația OrheiLand s-a gândit în mod special la ei, instalând 7 tipuri de tobogane, dintre care două spirale gigante și una pentru micuți cu săniuțe. De asemenea, aici îi atrage pe cei mici și un adevărat DisneyLand cu trenuț pentru copii, carusele și, în premieră în Republica Moldova, o distracție de tip american numită „Dracon”;
  7. Tunul de zăpadă este o altă premieră pentru Moldova și o nouă achiziție a administrației OrheiLand. Acesta a fost procurat pentru ca la
    Târgul de Crăciun să fie mereu zăpadă, amplificând astfel senzația sărbătorilor de iarnă. Acesta poate produce non-stop fulgii atât de îndrăgiți de copii.

Am prezentat doar 7 motive pentru că e o cifră magică, la fel ca povestea de iarnă de la OrheiLand. Dar cu siguranță sunt mai multe. Aici nu am pomenit nimic despre vedeta Târgului de Crăciun – bradul de peste 20 de metri, luminile și ghirlandele multicolore care te fac să-ți amintești de cele mai frumoase capitale europene, pârtiile bine amenajate, etc. Însă, ceea ce te poate surprinde cel mai mult, este că totul aici este gratuit. Iar dacă locuiești departe de Orhei, tot nu este un motiv să nu vii la OrheiLand, pentru că administrația s-a gândit și la asta. Astfel, deja de o săptămână zilnic, toți cei care doresc să se bucure de atracțiile și de Târgul de Crăciun din Orhei beneficiază de transport gratuit din orice localitate a țării. Te poți înregistra pentru excursia gratuită în magazinul social „Merișor” din localitatea ta.

Ce motiv ca să nu mergi la OrheiLand mai ai?

Târgul de Crăciun de la ”OrheiLand”, vizitat de peste 300 de mii de oameni

Peste 300 de mii de persoane au vizitat și continuă să vină într-un număr impunător la cel mai mare Târg de Crăciun din țară, găzduit de parcul de distracții ”OrheiLand”.

Oamenii vin din toate colțurile țării, mai ales că și transportul se oferă gratuit.

Aici, oaspeții se pot bucura de multă distracție, atracții gratuite, muzică și voie bună.

Una dintre cele mai populare distracții este de tip american și e numită „Dracon”.

Căsuţa lui Moş Crăciun, decorată cu cele mai frumoase luminițe, la fel este în centrul atenţiei. Cei mici ii spun moşului poezii şi colinde în schimbul unui cadou.

Copiii se mai distrează de minune la patinoar, la cele 7 tobogane de iarnă, dar şi la carusele.

Totodată, pe teritoriul ”OrheiLand” este amenajat și circul care este vizitat de mii de copii și adulți. Spectacolele au loc de două ori pe zi și durează o oră. Vizitatorii circului au parte de trucvuri de magie, acrobați, numere cu pisici și câini, dar și clouni.

Pe teritoriul parcului ”OrheiLand” este amplasat și un tun de zăpadă care bucură copiii și maturii care se pot bulgări în zăpadă.

Feeria sărbătorilor de iarnă este simţită şi de adulţi, dar și de oaspeţi de peste hotare. Astfel, în fiecare seară, pe scena de la ”OrheiLand” urcă zeci de artiști îndrăgiți. În seara zilei de ieri, oaspeții care au venit la Târg s-au distrat de minune pe acordurile legendarei trupe ”Zdob și Zdub”.

Târgul de Crăciun din Orhei va fi deschis până în luna februarie și este la cea de-a patra ediţie. Toate atracţiile şi intrarea sunt gratuite pentru vizitatori.

Transport gratuit spre ”OrheiLand” din toate orașele țării

Cel mai mare parc de distracții din țară, ”OrheiLand”, vine cu o nouă surpriză de proporții pentru vizitatori. Începând cu 11 ianuarie, zilnic, toți cei care doresc să se bucure de atracțiile și de Târgul de Crăciun din Orhei vor beneficia de transport gratuit din orice localitate a țării.

Începând cu 10 ianuarie, vizitatorii se pot înregistra pentru excursia gratuită în magazinele sociale „Merișor” din fiecare oraș.

Toate atracțiile de pe teritoriul ”OrheiLand” sunt gratuite, ceea ce bucură atât copiii, cât și adulții. Una dintre cele mai populare distracții este „Dracon”-ul american. Căsuţa lui Moş Crăciun, decorată cu cele mai frumoase luminițe, la fel este în centrul atenţiei. Copiii se mai distrează de minune la patinoar, la cele 7 tobogane de iarnă, dar şi la carusele. Nelipsit de la Târgul de Crăciun din Orhei este și circul. Zilnic, actorii bucură spectatorii cu câte două reprezentații, care durează o oră. Și aici intrarea este gratuită.

O altă surpriză pentru vizitatori este și tunul de zăpadă, care transformă ”OrheiLand” într-o adevărată poveste de iarnă.

Târgul de Crăciun din Orhei va fi deschis până în luna februarie.

 

O nouă premieră la OrheiLand: Tunul de zăpadă care a fascinat deja sute de copii

OrheiLand nu contenește să surprindă. De această dată, marea atracție a celui mai mare Târg de Crăciun al țării este un tun de zăpadă, care poate produce non-stop fulgii atât de îndrăgiți de copii.

De când a fost instalat pe teritoriul celui mai mare parc de distracții din Republica Moldova, micuții nu-și dau rând în preajma tunului de zăpadă ca să se poată bucura de neaua „adusă de Moș Crăciun”, după cum spun ei. Copiii se tăvălesc în zăpadă și se bat cu bulgări, astfel încât noua achiziție a parcului a devenit una din cele mai apreciate atracții pentru micii vizitatori, dar nu numai. Pentru că nu sunt puțini și maturii care sunt gata să-și amintească de jocurile cu zăpadă din timpul copilăriei.

Tunul de zăpadă este o premieră pentru Moldova și o nouă achiziție a administrației OrheiLand, cel mai mare parc de distracții, construit la inițiativa primarului de Orhei, Ilan Șor. Acesta a fost procurat pentru ca la Târgul de Crăciun să fie mereu zăpadă, amplificând astfel senzația sărbătorilor de iarnă. Tunul “ninge” pe o rază de 24 metri, inclusiv în zona toboganelor.

OrheiLand găzduiește în această iarnă și cel mai mare Târg de Crăciun din istoria țării, care oferă absolut gratuit zeci de distracții pentru copii, concerte de zile mari și o atmosferă de poveste veritabilă.

Oaspeții sunt întâmpinați la intrarea în ”OrheiLand” de căsuța lui Moș Crăciun, decorată cu cele mai frumoase iluminații. Târgul în sine este compus din 20 de căsuțe din care vizitatorii au posibilitate să procure tot felul de bunătăți la preţ redus.

Tot aici au fost instalate reședințe ale lui Moș Crăciun, pline de cadouri, dar și un patinoar cu o suprafață de 800 ed metri pătrați și școală de hochei pentru cei care vor să petreacă timpul mai activ.

Târgul de Crăciun de la Orhei va fi deschis până la jumătatea lunii februarie. Evenimentul este la a patra ediție, dar în acest an este incomparabil mai fastuos și mai bine organizat decât în precedenții.

Circ gratuit la Târgul de Crăciun de la ”Orheiland”

Vizitatorii celui mai mare Târg de Crăciun de la ”Orheiland” au parte de încă o surpriză. La iniţiativa primarului oraşului Orhei, Ilan Şor, a fost adus unul dintre cele mai cunoscute circuri din România, ”Toredo”. Spectatorii au parte de trucuri de magie, acrobații, câini şi pisici dresate, şotiile clovnului Mickey și multe zâmbete.

Cei 10 artişti vor prezenta, zilnic, câte două spectacole. Artiştii spun că au rămas impresionaţi de căldura publicului.

Ciprian Toredo, managerul circului ”Toredo”: ”Suntem foarte surprinşi pentru că publicul de la dumneavoastră sunt foarte bucuroşi şi aplaudă, filmează și reacţia lor este extraordinară pentru noi ca şi artişti”.

Roxana Toredo, artistă a circului ”Toredo”: ” Este pentru prima dată când venim în Republica Moldova. Am fost plăcut surprinşi, publicul este unul cald, unul care se vede că iubeşte circul şi asta nu poate decât să ne facă fericiţi pentru că este rezultatul muncii noastre atunci când publicul pleacă mulţumit de la spectacol”.

Circul instalat la ”OrheiLand” are o capacitate de 500 de locuri și va funcționa pe întreaga durată a Târgului de Crăciun din Orhei. Spectacolul durează o oră, iar intrarea este gratuită. Circul ”Toredo” este cunoscut în România din 1962, când şi-a început activitatea.

Amintim că toate atracțiile de la ”OrheiLand” sunt gratuite, ceea ce bucură atât copiii, cît și adulții. Una dintre cele mai populare distracții este de tip american și este numită „Dracon”. Copiii se mai distrează de minune la patinoar, la cele 7 tobogane de iarnă, dar şi la carusele. Pe teritoriul Târgului de Crăciun de la Orhei există și Căsuța lui Moș Crăciun, care dăruiește picilor cadouri și bună dispoziție.

Mega-Concert și show spectaculos cu focuri de artificii. Mii de moldoveni au sărbătorit Revelionul la Orhei!

Concertul anului de Revelion a fost la Orhei, unde zeci de mii de orheieni, dar și oaspeți ai localității au avut parte de o distracție de zile mari, cu cei mai îndrăgiți interpreți din Republica Moldova, dar și internaționali. Oamenii au cântat și s-au distrat de minune și au avut parte de un show de artificii de care Republica Moldova nu a mai văzut.

Verka Serduchka, Randi sunt doar o parte din vedetele care au încins spiritele la cel mai mare Târg de Crăciun din țară. Iar surpriza specială a nopții dintre ani, făcută de autoritățile Orheiului, în frunte cu primarul Ilan Șor, a fost legendara formație  ”3rei Sud Est”, Verka Serdiucika & Band și Randi.

Zeci de mii de oameni au cântat și au dansat alături de vedetele preferate, iar la „intersecția” anilor au fost martorii unui show de artificii unic în Republica Moldova, care i-a uimit chiar și pe cei care au fost în noaptea de Revelion în orașe europene faimoase.

Vizitatorii s-au putut bucura și de toate serviciile și bunătățile oferite de cel mai mare Târg de Crăciun din țară și de multe surprize.

Primarul Ilan Șor, care i-a felicitat pe cei prezenți cu venirea noului an, le-a dorit moldovenilor ca 2019 să fie anul transformărilor profunde pentru toți cetățenii Republicii Moldova. „Să ne dorim ca 2019 să fie anul transformărilor importante pentru țara noastră, să facem ca țara noastră să trăiască mai bine. 2019 să aducă sănătate, bucurii în suflet și zâmbete. Să ne aducă împlinirea tuturor visurilor și să ne însoțească norocul.  Anul 2019 să fie anul poporului Republicii Moldova”, a urat Ilan Șor, în aplauzele și uralele zecilor de mii de spectatori ai mega-concertului de Revelion de la Orhei.

Ilan ȘOR: La Târgul de Crăciun de la OrheiLand avem 7 tobogane de iarnă și un patinoar imens, absolut, gratuite

Primarul de Orhei Ilan Șor a construit la Orheiland un adevărat orășel de iarnă. El a adus în acest an și mai multe tipuri de distracții, inclusiv, în premieră, un tip de distracție american. Cea mai mare noutate este, totuși, amenajarea unui patinoar cu acces pentru toată lumea.  De menționat că la Târgul de Crăciun de la Orheiland toate atracțiile sunt gratuite.

Oferta cea mai diversă de distracții este pentru copii. Ei pot alege din cele 7 feluri de tobogane instalate la târg, inclusiv două spirale gigante și una pentru micuți cu săniuțe. De asemenea, la târg funcționează și un adevărat DisneyLand: cu trenuț pentru copii, cu carusele și, în premieră în Republica Moldova, funcționează o distracție de tip american, numită „Dracon”.

În acest an, la OrheiLand, în premieră, funcționează și cel mai mare patinoar de gheață, care are o suprafață de 800 metri pătrați. Este un loc de distracție potrivit atât pentru copii, cât și pentru maturi.

Trebuie să mai menționăm că la intrarea în ”OrheiLand”, oaspeții sunt întâmpinați de căsuța lui Moș Crăciun, decorată cu cele mai frumoase iluminații. Pe teritoriul Târgului au fost construite 20 de căsute, de unde doritorii pot să cumpere tot felul de bunătăți la preţ redus.

Toate atractiile Târgului sunt absolut gratuite si sunt pentru toate vârstele.

Tot pentru copii sunt organizate master-class-uri, de la ora 11.00 si pâna la 22.00.

Târgul de Crăciun deschis la OrheiLand este nu numai unic datorită decoratiilor sale frumoase și a atmosferei speciale de magie de Revelion, dar are și un program de divertisment și concerte fără precedent.

Organizatorii Târgului de Crăciun din Orhei îsi așteaptă oaspeții pe toată durata Sărbătorilor de Iarnă !

În ultimii doi ani, orașul Orhei și-a consolidat ferm statutul de Capitală a Crăciunului în Republica Moldova.